Prepararea retetei culinare:
De obicei se folosesc huste, adica tarate gata acrite, care se cer de la vecini, cunoscuti sau de la cei care vand bors in piata. Pentru a face borsul cu huste se procedeaza astfel: la borcan de 800g huste se adauga 1-2 borcane tarate proaspete si o mana de malai. Se amesteca cu o cana de apa rece intr-un vas de 3-5 litri, de sticla sau chiar de plastic (ideale sunt vasele de pamant). Peste acest amestec se toarna 3litri de apa clocotita. Se amesteca bine si apoi se inchide vasul ermetic pana a doua zi, cand se limpezeste si se poate folosi borsul astfel obtinut. Pentru aroma se pun o crenguta de visin si una de leustean in amestecul fierbinte. Dupa folosirea primei "sarje", borsul se umple iar, adica peste taratele de acuma acrite se pun alti 3 litri de apa clocotita. Putem face asta de 3-4 ori, pana cand observam ca borsul nu mia este acru. Atunci o luam de la capat: oprim un borcan de 800g din taratele acrite si repetam procedeul de mai sus. Surplusul de tarate acrite se arunca (daca le dam la gaini acestea "cad" closca) sau il oferim celor doritori sa faca bors in casa. A doua varianta: daca nu avem huste procedam astfel: un borcan de tarate proaspete (tarate de grau), la care se adauga o mana de malai (faina de porumb), se amesteca cu drojdie cat o corcodusa dizolvata in apa calda (nu fierbinte!). Se adauga apa rece pana la umezirea taratelor, peste care se toarna 2 litri apa fierbinte. Se lasa pana a doua zi. Se poate folosi si o felie de paine neagra. De data aceasta borsul va fi mai acru, dar dupa mai multe umpleri revine la normal. |